ASOCIAŢIA BEARD BROTHERS

Scop

ŞTEAN PETRU-ALEXANDRU,ŞTEŢ LUCIAN,OLTEAN organizarea şi extinderea unui sistem privat de monitorizare şi ocrotire a copiilor, persoanelor cu handicap, familiilor de tineri, familiilor cu mulţi copii şi altor categorii defavorizate; înfiinareaţ de creşe, grădiniţe sau altor unităţi de profil, care se ocupă de copii sau alte categorii de defavorizai; înfiinarea de aţţşezăminte care să se ocupe de bătrâni, colaborarea cu instituii deţ plasament specializate, organisme şi organizaii internaionale ţţşi naionale specializate pe protecia socialţţă; ajutorarea tuturor categoriilor de persoane defavorizate în limita posibilităţilor financiare ale asociaiei; stimularea interesului ţşi curiozităţii faţă de culturăş i artă, mai întâi prin cunoaşterea tradiţiilor locale, prin dezvoltarea deprinderilor de muncă practicăş i intelectuală, prin cultivarea capacităţii creatoare a imaginaiei, a spiritului de cercetare, a dorinei de a contribui dupţţă puterea fiecăruia la perpetuarea şi promovarea valorilor culturale, spirituale, naionaleţ şi internaionale, prin educarea copiilor ţşi a tinerilor cetăţeni în domeniul artei: dans, etnografie, pictură, muzică, teatru, artă fotografică, designer vestimentar sau de ambient, artă manuală; realizarea de parteneriate în vederea susinerii de proiecte cultural-educaionale, sprijinirea membrilor asociaiei în vederea participţţţării şi organizării activităţilor cultural-educative pe plan intern şi internaionalţ

Detalii

Tip Asociatie
CIF 33090697
Numar inreg. National 15821/A/2014
Numar inreg. Instanta 58/2014
Data inreg. Instanta 01 aprilie 2014
Pozitie
Numar Incheiere 3063/CC
Data Incheiere 21 martie 2014
Apartenenta Federatie
HG Utilitate Publica
Data HG Utilitate Publica

Adrese organizatie

Aleea Borsec, numarul 5, apartamentul 35,
Cluj - Napoca 400408, Cluj

 

Contacte organizatie

Nu exista contacte

 

Conturi bancare

Cont LEI:

RO58BTRLRONCRT0249735201
Banca Transilvania

Amendamente organizatie

Numar inreg. National Numar inreg. Instanta Data inreg. Instanta Numar Incheiere Data Incheiere Descriere
15821/A/2014 58/2014 2014-04-01 3063/CC 2014-03-21

Tranzactii finantare

Nu exista creatori definiti

Membri Consiliu Director

Nume Pozitie Perioada
CORNEL-MARIAN HOZA Presedinte Infiintare - Prezent
PETRU-ALEXANDRU CORNEŞTEAN Vicepresedinte Infiintare - Prezent
ADRIAN OLTEAN Vicepresedinte Infiintare - Prezent
RAUL SIMION TÂRNĂVEAN Vicepresedinte Infiintare - Prezent
LUCIAN ŞTEŢ Secretar Infiintare - Prezent